Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. azur)
1. s. n. 1.. albastrul cerului.
Parte de vorbire: s.f. (regional)
Origine: (zurăi + -eală)
1. producere a unui sunet vibrator prin mișcarea unor obiecte confecționate din metal, din sticlă et cetera; zăngăneală.
2. (prin ext.) zgomot (cel mai adesea supărător); zăngăneală.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (zurui + -tor)
1. care zuruie; care produce zuruituri; zornăitor.
2. (rar) (despre ploaie) care zăngăne; zăngănitor.
Parte de vorbire: s.n. (înv.)
Origine: (onom. cf. susur)
1. producere de zgomot vibrant și continuu, caracteristic zborului (insectelor) sau unor obiecte precum coarde, fusuri, motoare în mișcare (rapidă); zbârnâială.
2. zgomot vibrant și continuu, caracteristic zborului (insectelor); zbârnâială.
3. sunet vibrator produs de unele obiecte precum coarde, fusuri, motoare în mișcare (rapidă); zbârnâială.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. admonitif)
1. care admonestează, care cenzurează (ex. consistoriu ~).
Parte de vorbire: s.m.
Origine: (fr. alevin)
1. (ihtiologie) larvă de pește sau pui de pește care depind de sacul vitelin pentru hrană.
2. (pescuit) pești mici folosiți pentru a popula iazurile și râurile.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. alexandrin, lat. alexandrinus)
1. referitor la civilizaţia elenistică din Alexandria; din epoca elenistică.
2. şcoala ~ă = numele mai multor şcoli filozofice de orientare mistică şi eclectică din perioada elenismului târziu.
3. de o subtilitate excesivă.
4. artă ~ă = artă greacă din epoca elenistică în Egiptul ptolemeic; vers ~ (şi s. m.) = vers iambic de 12 silabe, cu cezură la mijloc, specific poeziei clasice franceze; poezie ~ă = poezie de tip rafinat, erudit, uneori ezoteric, proprie epocii alexandrine.
Parte de vorbire: adj. (franțuzism învechit)
Origine: (fr. embêtant)
1. care ambetează; plictisitor.
2. care provoacă necazuri, neplăceri.
3. (antonime) amuzant, plăcut.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. amplifiant)
1. (log.) inducţie ~ă = inducţie care se bazează pe un număr cât mai mare de cazuri.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. anaphylactique)
1. cu caracter de anafilaxie; care se referă la anafilaxie, o reacție alergică severă și rapidă.
2. (med.) șoc ~ = reacție alergică exacerbată, care duce în cele mai multe cazuri la consecințe grave și care poate pune viața în pericol.
3. (med.) stare ~ă = sensibilizare care permite șocul ~.