zăpăcire

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (zăpăci)

1. acțiunea de a (se) zăpăci și rezultatul ei; buimăceală, amețeală, tulburare.
2. pierdere (temporară) a judecății normale în fața unei situații neașteptate, dificile, confuze, din cauza unei emoții, a unei boli etc.
3. (antonim) dezmeticire.

bulversa

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. bouleverser)

1. a întoarce pe dos, a pune în dezordine.
2. a modifica total.
3. (fig.) a zăpăci, a dezorienta.

busolă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. boussole)

1. instrument dintr-un ac magnetic și un cadran gradat, cu care se determină nordul geomagnetic.
2. a-și pierde ~a = a se zăpăci.
3. (fig.) călăuză, conducător, ghid.

calendar

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. calendarium)

1. sistem de împărțire a timpului în ani, luni și zile.
2. indicator sistematic al succesiunii lunilor și zilelor unui an.
3. almanah.
4. program al unor activități prevăzute.
5. a face (cuiva) capul ~ = a zăpăci.

deruta

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. dérouter)

1. a zăpăci, a încurca; a dezorienta, a descumpăni; a înșela.

dezorienta

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. désorienter)

1. tr., refl. a face să-și piardă sau a-și pierde simțul orientării, a nu recunoaște locul unde se află.
2. (fig.) a (se) zăpăci, a (se) deruta.

intimida

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. intimider)

1. tr. a impresiona puternic (pe cineva).
2. a face pe cineva să devină timid.
3. a insufla cuiva teamă, frică; a înfricoșa, a speria.
4. a folosi intimidarea.
5. refl. a deveni timid.
6. a simți teamă, frică etc.; a se speria.
7. tr., refl. a tulbura pe cineva, a-l umple de jenă, confuzie; a (se) încurca, a (se) zăpăci.