subînțeles

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (subînţelege)

1. ceea ce reiese sau se înțelege de la sine.
2. a vorbi cu ~ = a face anumite aluzii.

abscons, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. abscons, lat. absconsus)

1. care este greu de înțeles; obscur; abstrus.
2. (antonime) clar, comprehensibil.

absconzitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (abscons + -itate)

1. caracterul a ceea ce este abscons, greu de înțeles.

abstract, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (germ. abstrakt, lat. abstractus)

1. adj. gândit în mod separat de ansamblul concret, real.
2. în ~ = pe bază de deducții logice; exprimat (prea) general, teoretic; (despre un proces de gândire) greu de înțeles; (mat.) număr ~ = număr căruia nu i se alătură obiectul numărat; artă ~ă = curent apărut în artele plastice europene la începutul sec. XX, care se caracterizează prin intelectualizarea, reducția abstractă și încifrarea imaginii; abstracționism.
3. s. n. parte de vorbire provenită prin derivare cu sufixe sau prin conversiuni de la o altă parte de vorbire, având un sens abstract.
4. ~ verbal = substantiv care provine de la un verb, denumind acțiunea acestuia.
5. categorie filozofică desemnând cunoașterea proprietăților esențiale și generale.

abstrus, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. abstrus, lat. abstrusus „disimulat, ascuns”)

1. care este greu de înțeles, de pătruns; abscons.
2. (var.) (înv.) abstruz.
3. (antonime) clar, evident.

acataleptic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. acataleptique)

1. referitor la acatalepsie.
2. incapabil de a fi înțeles; de neînțeles.
3. (med.) care este atins de catalepsie.

accepție

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. acception, lat. acceptio)

1. sens, înțeles al unui cuvânt; semnificație.