OK
X
acetat
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. acétate)
1.
sare
sau
ester
al
acidului
acetic.
croșetat
Parte de vorbire:
s.n.
Etimologie: (vb. croșeta)
1.
faptul
de
a
croșeta;
împletire
manuală
cu
croșeta;
croșetare.
emendat; îmbunătățit; completat
Parte de vorbire:
Traducere
Etimologie:
1.
LAT
emendatus
2.
FR
émendé;
amélioré
3.
EN
corrected;
completed;
improved
4.
DE
verbessert;
ergänzt;
vervollständigt;
berichtigt
5.
RU
испрaвленный
6.
HU
javított;
tökéletesített;
kiegészített
etate
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (lat. aetas)
1.
fiecare
dintre
perioadele
vieții
umane
(copilărie,
tinerețe,
maturitate,
bătrânețe).
2.
timpul
scurs
de
la
nașterea
unei
ființe
până
la
un
anumit
moment
din
viața
ei;
vârstă.
3.
perioade
trecute
din
viața
unei
persoane,
animal
sau
lucru,
cu
indicație
exactă
sau
cu
diverse
aproximări;
perioadă
de
viață.
4.
perioadă
a
vieții
umane
care
merge
de
la
60
de
ani
încolo.
5.
(var.)
(reg.)
itate.
etatism
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. étatisme)
1.
teorie
care
cere
statului
să
realizeze
reformele
recunoscute
ca
necesare.
2.
doctrină
politică
potrivită
căreia
statul
trebuie
să
intervină
direct
în
viața
economică
și
socială.
etatist, -ă
Parte de vorbire:
I. adj., II. s.m.f.
Etimologie: (fr. étatiste)
1.
I.
referitor
la
etatism,
doctrină
care
susține
participarea
și
controlul
sporit
al
statului
în
viața
socială
și
economică.
2.
II.
adept
al
etatismului.
3.
(antonime)
anarhist,
liberal.
abație
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (it. abbazia)
1.
instituție
religioasă,
cu
statut
special,
condusă
de
un
abate
sau
de
o
abatesă
și
care
depinde
de
un
episcop
sau
direct
de
Papă.
2.
mănăstire
catolică
cu
proprietăți
și
venituri
condusă
de
un
abate.
3.
mănăstire
catolică
unde
se
află
această
instituție.
4.
stăreție.
5.
titlu
cu
domeniu
ecleziastic
atribuit
unui
abate.
abitație
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. habitation, lat. habitatio)
1.
drept
de
folosință
a
unei
case,
proprietate
a
altcuiva.
2.
(înv.)
abitațiune.
3.
(var.)
habitație.
abraziv, -ă
Parte de vorbire:
adj., s.n. (pl. -e), s.m. (pl. -i)
Etimologie: (fr. abrasif)
1.
(corp,
material
dur)
care
are
proprietatea
de
a
roade
prin
frecare.
2.
(material)
care,
sub
formă
de
granule,
are
însușirea
de
a
tăia
așchii
dintr-un
corp
metalic
sau
ceramic.
absorbție
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. absorption, lat. absorptio)
1.
încorporare
a
unei
substanțe
oarecare
de
către
un
corp
lichid
sau
solid,
de
către
celule,
țesuturi
sau
organe.
2.
mișcare
a
intensității
unei
radiații
care
trece
printr-un
corp,
din
cauza
pierderii
de
energie.
3.
încrucișare
a
unei
rase
perfecționate
cu
una
neameliorată.
4.
(ec.)
fuziune
de
întreprinderi
sau
de
societăți
în
beneficiul
uneia
dintre
ele.
5.
(jur.)
drept
al
unei
instanțe
superioare
de
a
lua
din
competența
instanțelor
inferioare
o
cauză
în
curs
de
judecare.
6.
absorbire.
7.
extragere,
aspirare.
abstract, -ă
Parte de vorbire:
adj., s.
Etimologie: (germ. abstrakt, lat. abstractus)
1.
adj.
gândit
în
mod
separat
de
ansamblul
concret,
real.
2.
în
~
=
pe
bază
de
deducții
logice;
exprimat
(prea)
general,
teoretic;
(despre
un
proces
de
gândire)
greu
de
înțeles;
(mat.)
număr
~
=
număr
căruia
nu
i
se
alătură
obiectul
numărat;
artă
~ă
=
curent
apărut
în
artele
plastice
europene
la
începutul
sec.
XX,
care
se
caracterizează
prin
intelectualizarea,
reducția
abstractă
și
încifrarea
imaginii;
abstracționism.
3.
s.
n.
parte
de
vorbire
provenită
prin
derivare
cu
sufixe
sau
prin
conversiuni
de
la
o
altă
parte
de
vorbire,
având
un
sens
abstract.
4.
~
verbal
=
substantiv
care
provine
de
la
un
verb,
denumind
acțiunea
acestuia.
5.
categorie
filozofică
desemnând
cunoașterea
proprietăților
esențiale
și
generale.
abuz
Parte de vorbire:
s.n.
Etimologie: (fr. abus, lat. abusus)
1.
întrebuințare
fără
măsură
a
unui
lucru;
exces.
2.
încălcare
a
legalității;
faptă
ilegală.
3.
utilizare
greșită
a
unui
drept,
a
unei
prerogative,
a
unui
privilegiu.
4.
nedreptate
introdusă
și
fixată
prin
cutumă.
5.
(rar)
eroare
care
constă
din
exagerarea
unui
fapt,
a
unei
păreri
etc.
6.
~
de
drept
=
delict
care
constă
în
exercitarea
unui
drept
cu
nesocotirea
scopului
său
social-economic.
7.
~
de
încredere
=
infracțiune
constând
din
înșelarea
încrederii
cuiva.
8.
~
de
putere
=
infracțiune
manifestată
prin
depășirea
atribuțiilor.
9.
~ul
de
active
corporative
=
utilizarea
activelor
unei
societăți
comerciale
în
scopuri
personale.
10.
(loc.
adv.)
prin
~
=
abuziv,
exagerat.