Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. harmonie, lat. harmonia)
1. combinare simultană a mai multor sunete (muzicale sau vorbite) în conformitate cu anumite legi.
2. parte a teoriei muzicii care studiază acordurile, relaţiile dintre ele, legile înlănţuirii lor.
3. potrivire a elementelor componente ale unui întreg: concordanţă, acord, consens.
4. ~ imitativă = efect stilistic obţinut prin îmbinarea unor cuvinte ale căror sunete imită un sunet din natură; ~ vocalică = fenomen fonetic caracteristic limbilor fino-ugrice, prin acomodarea timbrului unei vocale cu cel al vocalelor din silabele anterioare.
5. înţelegere deplină între persoane, colectivităţi etc.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. assemblage)
1. asamblare.
2. sistem format din două sau mai multe piese, elemente asamblate între ele.
3. fotogramă prin îmbinarea mai multor fotograme parţiale.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. bride)
1. gaică de stofă, de aţă etc. prin care se trece cordonul.
2. piesă metalică care leagă arcurile de osii.
3. legătură din (sârmă de) oţel pentru solidarizarea unor piese asamblate.
4. coroană metalică la îmbinarea tuburilor.
5. mănunchi de fibre conjunctive, format în organism ca urmare a unui proces inflamator; aderenţă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. boulon)
1. tijă cilindrică de metal, filetată la un capăt, la îmbinarea a două piese.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. chéilorraphie)
1. (med.) procedură de chirurgie plastică și reconstructivă care constă în îmbinarea și fixarea marginilor unei plăgi sau incizii pe buze, cauzate de obicei de un traumatism sau de o malformație congenitală; sutură a unei buze.
Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Flansche)
1. element de asamblare în formă de placă, folosit în perechi, la îmbinarea a diferite piese, conducte etc.
2. bordură la capătul unei piese, organ de legătură, prin şuruburi, cu altă piesă.