îmbogățire

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (vb. îmbogăți)

1. acțiunea de a (se) îmbogăți și rezultatul ei.
2. determinare a cuiva să posede avere sau posedare a unei averi; înavuțire.
3. adăugare de noi elemente unui bun material sau spiritual; amplificare, dezvoltare, mărire.

calcifica

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (după fr. calcification)

1. refl. (despre ţesuturi) a se întări prin depunere de săruri de calciu.
2. a se calcifia.
3. (despre substanţe) a se îmbogăţi în carbonat de calciu.

cavaler

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (rus. kavaler, it. cavaliere, fr. cavalier)

1. membru al ordinului ecvestru din vechea Romă, din cetăţenii bogaţi.
2. nobil feudal admis într-un ordin militar în cadrul unei ceremonii speciale; (astăzi) membru al unui ordin militar religios.
3. membru al unui ordin onorific; posesor al unor decoraţii.
4. ~ de industrie = îmbogăţit în urma speculaţiilor; şarlatan, escroc.
5. om generos, nobil, plin de abnegaţie; om cu purtări alese.
6. bărbat care însoţeşte o femeie în societate.
7. bărbat necăsătorit; holtei, burlac.
8. ~ de onoare = tânăr necăsătorit care-i însoţeşte pe miri la cununie.

cementaţie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. cémentation)

1. cementare.
2. întărire şi pierdere a elasticităţii straturilor externe ale lemnului.
3. zonă de ~ = zonă din scoarţa terestră în care se produce îmbogăţirea în sulfuri secundare a unui zăcământ de sulfuri primare.

consommé

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. consommé)

1. bulion de carne sau pește, de obicei îmbogățit cu legume și ierburi, concentrat după o gătire îndelungată.
2. (var.) consomé, consomeu.

cultiva

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. cultiver, lat. cultivare)

1. tr. a lucra pământul pentru a-l face să rodească.
2. a semăna şi a îngriji plante.
3. (fig.) a se ocupa intens de ceva; a citi cu pasiune un scriitor, o operă; a întreţine relaţii bune cu cineva.
4. refl., tr. a-(şi) îmbogăţi spiritul, a (se) instrui, a învăţa.

dezvolta

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (după lat. disvolvere)

1. refl. (despre materie, fenomene) a trece de la o stare calitativă veche la alta nouă, de la o treaptă inferioară la alta superioară, de la simplu la complex.
2. a se extinde, a creşte, a se mări.
3. (despre fiinţe) a evolua treptat.
4. tr. a amplifica în mod creator (o doctrină, o teorie), a îmbogăţi cu principii, cu teze noi.
5. a expune pe larg, amănunţit.
6. a produce, a emana, a degaja căldură, energie etc.