Parte de vorbire: s.f.
Origine: (vb. îmbucătăți)
1. acțiunea de a îmbucătăți; (fig.) destrămare.
2. tăiere a ceva în bucăți; fragmentare.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (vb. îmbucătăți)
1. care este divizat în bucăți; fracționat, fragmentat.
Parte de vorbire: s.
Origine: (lat., fr. atrium)
1. curte interioară, înconjurată de portice acoperite, a caselor romane.
2. spaţiu deschis, înconjurat uneori de coloane, la intrarea într-o bazilică.
4. spaţiu gastric la spongieri, care comunică cu exteriorul prin oscul.
5. culoar care înconjură un con vulcanic secundar, îmbucat în craterul unui vulcan mai vechi.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (v. sfâșia)
1. care este desfăcut în bucăți în mod dezordonat, brutal (prin smulgere, mușcare etc.).
2. care este transformat în fâșii (prin smulgere).
3. distrus prin întrebuințare; distrus prin îmbucătățire, tăiere etc.
4. (fig.) care este foarte trist; întristat, mâhnit.
Parte de vorbire: s.n. (reg.)
Origine: (ghiont + -ac)
1. îmbucătură mare înghițită repede.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (vb. îmbucătăți)
1. acțiunea de a îmbucătăți; (fig.) destrămare.
2. tăiere a ceva în bucăți; fragmentare.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (vb. fragmenta)
1. împărțit în bucăți; îmbucătățit.