Parte de vorbire: s.f. (înv.)
Origine: (împinge + -[ă]tură)
1. ghiont; îmbrâncire, îmbrâncitură; împinsătură.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. anémolithe)
1. formaţie (stalactită, stalagmită etc.) deviată prin împingerea laterală a apei, care se evaporă datorită curenţilor de aer din galeriile subterane.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. angledozer)
1. buldozer cu lamă orientabilă, care împinge pământul lateral.
Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. arcus, fr. arc)
1. armă (primitivă) de aruncat săgeţi.
2. tot ceea ce are forma unui arc (1).
3. (mat.) porţiune dintr-o linie curbă, dintr-un cerc.
4. element de arhitectură în formă arcuită, care leagă între ele două ziduri, două coloane etc.
5. ~ de triumf = monument în formă de portic arcuit ridicat în amintirea sau pentru comemorarea unui eveniment; ~-butant = construcţie în formă de semiarc, în exteriorul unui edificiu pentru a neutraliza împingerea boltelor gotice; ~-rampant = arc cu reazemele denivelate.
6. ~ voltaic = descărcare electrică între doi electrozi prin care circulă un curent de mare intensitate.
7. organ de maşină, din oţeluri aliate, destinat legăturii elastice între două piese.
8. ~ reflex = ansamblu de elemente nervoase care asigură realizarea reflexelor.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. brasse)
1. stil de înot în poziție ventrală, în care brațele și picioarele împing corpul înainte prin mișcări largi, alternative; broscuță.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. cric)
1. aparat portativ pentru ridicarea la înălţimi mici a greutăţilor prin împingere în sus.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. culée)
1. masiv de zidărie care prin masa sa rezistă la împingerea unui arc, a unei bolţi sau arcade.
2. fiecare dintre cele două picioare ale unui pod, pe maluri.
3. canal prin care metalul topit se scurge din tiparul piesei.