Dictionar

împlinire

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (vb. împlini)

1. acțiunea de a (se) împlini și rezultatul ei.
2. umplere, completare (a unui gol, a unei lipse).
3. expirare a unui anumit termen.
4. îndeplinire, realizare, executare.
5. (învechit) încasare (cu forța) a unei datorii.
6. (anton.) neîmplinire.
 

aniversa

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (aniversar)

1. a sărbători împlinirea unui număr de ani de la data când s-a petrecut un eveniment.
 

centenar

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. centenarius, fr. centenaire)

1. s. n. împlinirea a o sută de ani de la un eveniment însemnat; aniversare a acestui eveniment.
2. adj., s. m. f. (om) de o sută de ani.
 

confirmație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. confirmation, lat. confirmatio)

1. ritual catolic oficiat (de un episcop), în vederea întăririi botezului pentru copiii care au împlinit șapte ani.
2. act prin care, în confesiunea protestantă, se confirmă jurământul botezului înainte de împărtășanie.
 

estruos, -oasă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (it. estroso)

1. înzestrat cu o creativitate fertilă; original; împlinit.
2. caracterizat printr-un comportament ciudat și neobișnuit; bizar, capricios.
 

ex-voto

Parte de vorbire:  s.n. invar.  
Etimologie: (lat. ex voto „după legământ”)

1. placă, pictură sau orice alt obiect purtând o formulă de recunoștință, care se pune într-un loc venerat (biserică sau capelă), în semn de mulțumire pentru obținerea unui har sau împlinirea unei dorințe.
2. (prin ext.) semn de recunoștință, de gratitudine.
 

fețial

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. fétial, lat. fetialis)

1. (la romani) preot și magistrat dintr-un colegiu de 20 de membri, având funcția de a împlini formalitățile juridice și religioase referitoare la război.