Dictionar

împrejurime

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (împrejur + suf. -ime)

1. locul sau ținutul dimprejur; preajmă, vecinătate, împrejmuire.
 

acționa

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. actionner)

1. intr. a întreprinde o acțiune.
2. a se comporta într-o anumită împrejurare.
3. tr. a pune în mișcare un sistem, utilaje etc.
4. a ~ în justiție = a da (pe cineva) în judecată.
 

advers, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. adverse, lat. adversus)

1. situat în față; contrar, opus.
2. (bot.) pus, aflat față în față (antere, frunze).
3. (bot.) cu adaptare la împrejurări nefavorabile.
4. parte ~ă = adversar (într-un proces).
5. (fig.) potrivnic.
 

adversitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. adversité, lat. adversitas)

1. împrejurare potrivnică; dificultate.
 

agravant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. aggravant, lat. aggravans)

1. care agravează.
2. circumstanțe ~e = împrejurări care măresc răspunderea penală.
 

anchetă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. enquête)

1. cercetare făcută de o autoritate publică în scopul stabilirii împrejurărilor în care s-a produs un fapt și a răspunderilor.
2. metodă de investigație științifică, prin cercetarea pe teren; (p. ext.) gen publicistic în care se prezintă rezultatele unor asemenea cercetări.
 

angrenaj

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. engrenage)

1. mecanism, sistem de roți dințate care se angrenează unele în altele.
2. (fig.) înlănțuire, concurs de împrejurări strâns legate unele de altele.