Rezultate secundare (împărat):
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. apothéose, lat., gr. apotheosis)
1. (ant.) solemnitate de trecere (a unui erou, a unui împărat) în rândul zeilor.
2. (fig.) preamărire, slăvire, glorificare.
3. denumire a scenelor finale cu caracter solemnă şi triumfal din opere sau balete; încheiere solemn a unei piese muzicale.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr., lat. augustal)
1. preot, ofiţer ataşat persoanei împăratului roman (August).
Parte de vorbire: adj.
Origine: (lat. augustanus)
1. propriu împăratului August, din epoca lui.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. autocrator, gr. autokrator)
1. titlu dat, în Grecia antică, deţinătorilor unei autorităţi absolute.
2. bazileu ~ = (la Bizanţ) titlu oficial al împăratului.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr., gr. basileus)
1. (în Grecia homerică) titlu purtat de conducătorii tribali.
2. (în Atena) titlu al celui de-al doilea arhonte.
3. titlu purtat de împăraţii bizantini şi de regii persani până la cucerirea arabă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. basilicorum libri)
1. colecţie de legi juridice publicate de unii împăraţi bizantini.