declinatoriu, -ie

Parte de vorbire:  adj., s.n.  
Etimologie: (fr. déclinatoire)

1. (jur.) (hotărâre) prin care se declină competența.
2. (drept) (act) intenționat să excludă o jurisdicție ca fiind incompetentă.
3. (s.n.; expr.) ~ de competență = hotărâre prin care o instanță constată incompetența ei și înaintează cauza la o instanță competentă.

difluență

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. diffluence)

1. ramificare a unui curs de apă în mai multe brațe, care nu se mai reunesc; locul unde se produce acest fenomen.
2. ~ glaciară = despărțirea unui ghețar în două brațe, care înaintează în aval de ambele părți ale unui interfluviu.
3. fluidificare.
4. înlocuire a discursivității obișnuite a gândirii și vorbirii prin propoziții și idei asociate la întâmplare, cu dispersia atenției asupra unor chestiuni secundare.

golf 2

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. golfe)

1. parte a mării care înaintează într-o deschizătură largă a uscatului.
2. porțiune mai dilatată a unei nave.

pană

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. panne)

1. nefuncționare accidentală a unei mașini, a unui autovehicul.
2. a rămâne în ~ = a fi împiedicat într-o activitate, a se găsi într-o situație (materială) jenantă.
3. poziție a unei nave cu pânze care nu înaintează, având velele orientate invers, astfel încât efectul vântului se anulează.
4. grindă longitudinală rezemată pe elementele transversale de rezistență ale acoperișului.

peninsulă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. péninsule, lat. paeninsula)

1. întindere de pământ care înaintează în mare.

promontoriu

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (lat. promontorium, fr. promontoire)

1. fâșie de uscat înaltă și abruptă care înaintează în mare; cap.
2. proeminență osoasă.
3. proeminență formată de unghiul dintre ultima vertebră lombară și osul sacru.