Parte de vorbire: adj., s.n.
Origine: (fr. déclinatoire)
1. (jur.) (hotărâre) prin care se declină competenţa.
2. (drept) (act) intenționat să excludă o jurisdicție ca fiind incompetentă.
3. (s.n.; expr.) ~ de competenţă = hotărâre prin care o instanţă constată incompetenţa ei şi înaintează cauza la o instanţă competentă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. diffluence)
1. ramificare a unui curs de apă în mai multe braţe, care nu se mai reunesc; locul unde se produce acest fenomen.
2. ~ glaciară = despărţirea unui gheţar în două braţe, care înaintează în aval de ambele părţi ale unui interfluviu.
4. înlocuire a discursivităţii obişnuite a gândirii şi vorbirii prin propoziţii şi idei asociate la întâmplare, cu dispersia atenţiei asupra unor chestiuni secundare.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. golfe)
1. parte a mării care înaintează într-o deschizătură largă a uscatului.
2. porţiune mai dilatată a unei nave.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. panne)
1. nefuncționare accidentală a unei mașini, a unui autovehicul.
2. a rămâne în ~ = a fi împiedicat într-o activitate, a se găsi într-o situație (materială) jenantă.
3. poziție a unei nave cu pânze care nu înaintează, având velele orientate invers, astfel încât efectul vântului se anulează.
4. grindă longitudinală rezemată pe elementele transversale de rezistență ale acoperișului.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. péninsule, lat. paeninsula)
1. întindere de pământ care înaintează în mare.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (lat. promontorium, fr. promontoire)
1. fâşie de uscat înaltă şi abruptă care înaintează în mare; cap.
3. proeminenţă formată de unghiul dintre ultima vertebră lombară şi osul sacru.