Dictionar

înălțătură

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (înălța + -tură)

1. ridicătură (de pământ); colină, deal, înălțime, movilă.
 

abumarkub

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Abu Markub)

1. pasăre înaltă, asemănătoare cu struțul, cu gâtul scurt și gros, cu capul mare și cioc enorm, din preajma Nilului.
 

academie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. académie, lat. academia, gr. akademia)

1. înaltă instituție culturală de stat, creată pentru a sluji progresul științei, literaturii, artei și tehnicii.
2. instituție de învățământ superior.
 

acrostol

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. acrostole)

1. partea înaltă a extremităților unei corăbii.
2. ornament, sculptură la prora unei nave.
 

aeronomie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. aéronomie)

1. știință care studiază fenomenele produse în atmosfera înaltă.
 

agger

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (lat. agger)

1. (antic.) terasament de pământ, pietre sau arbori care protejează zidul de incintă al castrelor romane.
2. (antic.) termen roman antic folosit pentru terasamentele înălțate și boltite ale drumurilor romane.
 

agradare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după engl. aggradation)

1. înălțare a albiei unui râu prin aluviuni; ridicare a suprafeței reliefului prin depuneri de materiale.