Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. incarner, lat. incarnare)
2. (fig.) a (se) prezenta, a da, a lua o formă precisă, materială.
3. (despre unghii) a intra, a creşte în carne.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. incarnat, it. incarnato)
1. adj. care a luat formă materială; întrupat.
2. (fig.) înverşunat, pasionat.
3. adj., s. n. (de) culoarea cărnii.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. incarnation, lat. incarnatio)
1. acțiunea de a (se) incarna, de a lua formă umană sau animală, și rezultatul ei; incarnare.
2. (fig.) manifestare externă, vizibilă, a unei noțiuni abstracte; reprezentare concretă a unei idei sau a unui lucru abstract; concretizare.
3. (rar) faptul, pentru un actor, de a se identifica cu personajul pe care îl interpretează.
4. (creștinism) acțiunea prin care Dumnezeu s-a făcut om în persoana lui Isus Hristos.
5. creștere a unei unghii în carne; incarnare.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. réincarner)
Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Angelus, lat. angelus)
1. rugăciune catolică, începând cu acest cuvânt, care se spune în amintirea aşa-zisei încarnări a lui Cristos.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. avatar)
1. (în religia indiană) reîncarnare succesivă a unei fiinţe.
2. (fig.) transformare, metamorfoză; schimbare (obişnuită).
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. bodhisattva)
1. inv. fiinţă care, potrivit budismului, atingând starea de perfecţiune, este scutită de a se reîncarna.
2. statuie, reprezentând o astfel de fiinţă.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. incarnation, lat. incarnatio)
1. acțiunea de a (se) incarna, de a lua formă umană sau animală, și rezultatul ei; incarnare.
2. (fig.) manifestare externă, vizibilă, a unei noțiuni abstracte; reprezentare concretă a unei idei sau a unui lucru abstract; concretizare.
3. (rar) faptul, pentru un actor, de a se identifica cu personajul pe care îl interpretează.
4. (creștinism) acțiunea prin care Dumnezeu s-a făcut om în persoana lui Isus Hristos.
5. creștere a unei unghii în carne; incarnare.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. invétéré, lat. inveteratus, it. inveterato)
1. învechit în rele, vicios, pervertit.
2. (despre vicii, defecte etc.) înrădăcinat, încarnat.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. jaïnisme)
1. curent filozofico-religios al unei secte budiste din sudul Indiei, cu rit brahman, care are la bază principiul reîncarnării.