Dictionar

începător, -oare

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (începe + -ător)

1. I. care începe; inițial.
2. II. persoană care se inițiază lucrând într-un domeniu de activitate oarecare; novice.
3. (rar) persoană care inițiază ceva; inițiator.
4. (var.) (înv.) începătoriu.
 

începătoresc, -ească

Parte de vorbire:  adj. (înv.)  
Etimologie: (începător + -esc)

1. de mare importanță; (înv.) începătornic.
 

apprenti

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. apprenti)

1. (livr.) tânăr care învață o meserie sub îndrumarea unui instructor, unui maistru.
2. (fig.) începător.
 

debutant, -ă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. débutant)

1. cel care își face debutul; începător, novice.
 

neofit, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. néophyte, lat. neophytus, gr. neophytos)

1. cel convertit recent la o religie.
2. (prin ext.) cel care a aderat de curând la o doctrină, la un partid etc.
3. persoană care intră într-un nou domeniu de experiență; începător, novice.
4. (antonime) expert, veteran.
 

novice

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. novice, lat. novicius)

1. cel intrat de curând într-o mănăstire spre a se călugări.
2. începător într-un domeniu oarecare.
 

stagiatură

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (stagiu + -/t/ură)

1. perioadă de timp în cursul căreia un începător lucrează pentru a dobândi experiență în profesiunea sau specialitatea sa, pentru a-și dovedi aptitudinile și capacitatea de muncă; stagiu.
 

stagiu

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. stage, lat. stagium)

1. practică pe care trebuie să o facă un începător pentru a dobândi experiență în profesiunea sau specialitatea sa.
2. vechime în muncă a unui angajat (începător).
3. ~ militar = perioadă în care cineva își face serviciul militar.
4. perioadă, etapă, stagiu de pregătire; situație tranzitorie.