Rezultate secundare (închina,):
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. quinquina)
1. arbore tropical din a cărui scoarţă se extrage chinina.
Parte de vorbire: s.
Origine: (engl. cochinchina)
1. rasă de găini originară din China, cu penaj bogat care îmbracă şi picioarele.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (închina + -ăcios)
1. (despre oameni) care se roagă mult; bigot, cucernic, cuvios.
Parte de vorbire: s.f. (înv.)
Origine: (închina + -ătură)
1. acțiunea de a (se) închina și rezultatul ei; rugăciune, închinare.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. astrolâtrie)
1. (în vechile religii) închinare la stele; adorația astrelor.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. quinine)
1. alcaloid alb, cristalizat, foarte amar la gust, extras din scoarţa arborelui chinchina, febrifug.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. cinchonidine)
1. alcaloid din scoarţa arborelui de chinchina, folosit în tratarea paludismului.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. cinchonine)
1. alcaloid din arborele de chinchina, sub formă de sulfat, mai toxic decât chinina.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. ciste, lat. cista, gr. kiste)
1. (ant.) coş de răchită în care se purtau la procesiunile închinate unor divinităţi diverse obiecte de cult.
3. vas cilindric de metal pentru prima epocă a fierului din Italia.
4. mormânt preistoric din piatră în care era aşezat cadavrul.
5. celulă, spor de rezistenţă, la alge.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. consacrer, lat. consecrare)
1. tr. a da în întregime, a închina, a destina.
3. (despre preoţi) a hirotonisi.
4. a stabili, a consfinţi; a legitima.
5. tr., refl. a (se) dedica, a (se) devota.