Rezultate secundare (încolăcit.):
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. accolé)
1. (herald.; despre două scuturi) înclinate unul spre celălalt.
2. (despre plante, ramuri) încolăcit.
Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. caduceus, fr. caducée)
1. sceptru încolăcit de doi şerpi, semn distinctiv al zeului Hermes (Mercur), simbolizând pacea şi comerţul.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. chromonème)
1. filament cromozomial încolăcit sau spiralat, cu segmente de cromomere, în profaza mitozei.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. dragon)
1. animal imaginat cu cap şi aripi de vultur, gheare de leu, trup şi coadă de şarpe.
2. reprezentare heraldică a unui chip omenesc cu barba din şerpi încolăciţi.
3. şopârlă tropicală, pe copaci, care are de-a lungul corpului două excrescenţe ale pielii ca nişte aripi.
4. peşte marin care, în timpul zilei, stă îngropat în nisip, noaptea fiind foarte activ; drac-de-mare.
5. ambarcaţie cu două vele de suprafaţă mare; velă triunghiulară suplimentară.
6. cavalerist astfel echipat încât să poată lupta şi pe jos.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (vb. încârliga)
1. îndoit, încovoiat, strâmbat (ca un cârlig).
2. încolăcit.
3. (bot.) curbat spre interior (de ex. pinten, spin).