abuz

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. abus, lat. abusus)

1. întrebuințare fără măsură a unui lucru; exces.
2. încălcare a legalității; faptă ilegală.
3. utilizare greșită a unui drept, a unei prerogative, a unui privilegiu.
4. nedreptate introdusă și fixată prin cutumă.
5. (rar) eroare care constă din exagerarea unui fapt, a unei păreri etc.
6. ~ de drept = delict care constă în exercitarea unui drept cu nesocotirea scopului său social-economic.
7. ~ de încredere = infracțiune constând din înșelarea încrederii cuiva.
8. ~ de putere = infracțiune manifestată prin depășirea atribuțiilor.
9. ~ul de active corporative = utilizarea activelor unei societăți comerciale în scopuri personale.
10. (loc. adv.) prin ~ = abuziv, exagerat.

acceptanță

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. acceptance)

1. fază a unui dialog, a unei relații interpersonale, realizată pe baza încrederii, ori a consensului de idei; accepție.

naționalism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. nationalisme)

1. doctrină, mișcare politică care pretinde pentru o naționalitate dreptul de a forma o națiune.
2. ideologie și politică care urmărește întreținerea izolării și ațâțarea neîncrederii și urii între diferite naționalități.
3. sentiment care constă în exaltarea ideii naționale; doctrină bazată pe acest sentiment.

decepționare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (decepționa)

1. înșelare a (speranțelor sau) încrederii cuiva; decepție.