Dictionar

Rezultate secundare (încredinţate):

Gestiune

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. gestion, lat. gestio)

1. administrare a valorilor materiale şi băneşti ale unei întreprinderi, instituţii etc.

2. totalitatea operaţiilor de administrare a unor asemenea valori.

3. totalitatea bunurilor încredinţate cuiva spre administrare.


Indiscreţie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. indiscrétion, lat. indiscretio)

1. destăinuire a unor secrete încredinţate de către cineva; lipsă de măsură în vorbă.

2. nedelicateţe, grosolănie.


Legat 1

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. légat, lat. legatus)

1. (la romani) împuternicit al senatului sau al împăratului într-o provincie.

2. comandant de legiune.

3. cardinal reprezentant al papei, care îndeplineşte funcţii asemănătoare celor încredinţate ambasadorilor.


Mandat

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. mandat, germ. Mandat)

1. împuternicire dată cuiva de către o persoană sau o autoritate de a vorbi ori de a lucra în numele său.

2. teritoriu sub ~ = formă de administrare a fostelor colonii, încredințate după primul război mondial spre administrare altor state.

3. funcție, putere pe care o deține un membru ales de o adunare.

4. act procedural prin care cineva este chemat în fața justiției sau încarcerat.

5. ordin de plată dat de un deponent de fonduri depozitarului său.

6. ~ poștal = formular-tip pentru expedierea banilor prin poștă.


Situaţie

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. situation, lat. situatio)

1. stare, poziție, așezare, ansamblu de împrejurări în care se află la un moment dat o persoană, o localitate, o țară, un popor etc. din punct de vedere economic, politic și social.

2. a fi la înălțimea ~i = a corespunde pe deplin unei sarcini încredințate.

3. loc, stare pe care o are cineva în viața socială.

4. stare a unei persoane în raport cu condiția sa (economică, socială etc.) sau cu interesele sale: avere.

5. ~ limită = situație excepțională, extremă, care impune hotărâri radicale.

6. dare de seamă, raport (asupra unei stări de fapt, a unui inventar etc.).


Themă

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. thème, gr. thema)

1. diviziune teritorial-administrativă şi militară a Imperiului Bizantin în care cele două puteri - ostăşească şi civilă - erau încredinţate unui strateg numit de împărat şi dependent direct de acesta.