Dictionar

încuraja

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. encourager)

1. a da curaj, a îmbărbăta.
2. a sprijini, a stimula.
 

încurajant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (cf. fr. encourageant)

1. care încurajează, care îndeamnă la perseverență; care oferă susținere; încurajator.
2. (antonim) descurajant.
 

încurajare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (încuraja)

1. acțiunea de a încuraja și rezultatul ei; îmbărbătare; sprijinire, stimulare.
2. gest, cuvânt care încurajează, care stimulează.
3. faptă, eveniment care încurajează, care dă speranță, sprijin.
4. protecție acordată pentru promovarea dezvoltării unui sector de activitate, manifestată adesea sub forma unei subvenții.
 

încurajator, -oare

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (încuraja + -tor)

1. care dă curaj, stimulează.
 

cvasicontract

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. quasi-contrat)

1. aranjament fără o perfectare legală; angajament implicit, independent de orice contract.
2. contract imperfect încheiat între guvern și producător în vederea încurajării unei anumite producții.
3. acord între autoritățile publice și un producător pentru a susține o producție.
4. (var.) cuasicontract.
 

emula

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. émuler)

1. a încuraja.
2. a simula funcționarea unui ordinator pe un ordinator de alt tip.
 

exorta

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (fr. exhorter, lat. exhortari)

1. a înflăcăra, a îndemna, a încuraja prin cuvinte persuasive pe cineva să facă ceva
2. (var.) (înv.) a esorta, a exhorta.
 

exortație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. exhortation, lat. exhortatio)

1. discurs prin care se urmărește stârnirea unor sentimente, dezlănțuirea unor acțiuni etc.; încurajare, îndemn, imbold, înflăcărare.
 

instigație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. instigation, lat. instigatio)

1. acțiunea de a instiga și rezultatul ei; instigare.
2. acțiunea de a împinge, de a încuraja pe cineva să efectueze o acțiune (cel mai adesea rea).
3. (var.) instigațiune.
 

ole

Parte de vorbire:  s., interj.  
Etimologie: (fr. olé, /II/ sp. ole)

1. interj. expresie spaniolă care servește pentru a încuraja.
2. s. n. dans spaniol andaluz cu mișcare moderată, executat de o singură persoană; melodia corespunzătoare.