Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. agrément)
1. plăcere, distracţie, divertisment.
2. (jur.) consimţământ, încuviinţare, acord internaţional între părţi în scopul reglementării raporturilor juridice.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (lat. approbare)
1. a încuviinţa o acţiune, o părere etc.; a-şi da consimţământul, a fi de acord.
2. a rezolva favorabil.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. concéder)
1. a admite, a recunoaşte; a îngădui, a încuviinţa; a acorda, a ceda un privilegiu, un drept.
Parte de vorbire: s.
Origine: (după fr. consentement)
1. încuviinţare, aprobare; asentiment.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (după fr. consentir)
1. tr., intr. a-şi da consimţământul; a încuviinţa, a aproba.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. permission, lat. permissio)
1. învoire dată cuiva de a face ceva; încuviinţare.
2. (în forma permisiune) învoire de a părăsi serviciul pe o perioadă scurtă de timp, dată unui militar.
3. figură de stil prin care vorbitorul mărturiseşte că se află la discreţia preopinentului.