Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. dégager)
1. tr. a elibera, a scuti pe cineva de o sarcină, de o îndatorire; a înlătura un obstacol sau ceva care împiedică.
2. a răspândi, a elimina (gaze, vapori, miros etc.), a emana, a exala.
3. (fotbal) a trimite mingea departe de poarta proprie pentru a evita o acţiune periculoasă a adversarului.
4. (scrimă) a-şi desprinde floreta de cea a adversarului.
5. refl. (şi fig.) a se desprinde, a se elibera.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. dispenser, lat. dispensare)
1. refl. a se lipsi (de ceva, de cineva), a renunţa la...
2. tr. a scuti de o îndatorire, de o obligaţie etc.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. obligation, lat. obligatio)
1. datorie; angajament, îndatorire.
2. (jur.) act prin care cineva se obligă ori este obligat să plătească o sumă sau să (nu) facă un anumit lucru.
3. (în forma obligațiune) hârtie de valoare care conferă posesorului ei calitatea de creditor față de instituția emitentă.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (lat. officium, germ. Offizium, fr. office)
1. serviciu (administrativ); local, birou al acestui serviciu.
2. ~ diplomatic = misiune diplomatică pe lângă o organizație internațională; din ~ = fără a fi cerut, ca un serviciu obligatoriu; (în mod) oficial.
3. funcție, îndatorire, slujbă.
4. (pl.) servicii, ajutoare, înlesniri.
5. bune ~ii = intervenție diplomatică a unui stat în vederea împăcării unor state în litigiu sau beligerante.
7. mică încăpere lângă sufragerie, în care se depozitează cele necesare pentru servirea mesei.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (dispensa)
1. acțiunea de a (se) dispensa.
2. decizie prin care o persoană sau un grup social este scutit de o sarcină, obligație sau îndatorire.
3. lipsire de sau renunțare la ceva.