Dictionar

Rezultate secundare (îndeplinirea):

Asuma

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. assumer, lat. assumere)

1. tr., refl. a(-şi) lua asupra sa; a se angaja la îndeplinirea unei lucrări.

2. tr. a accepta ca ipoteză o propoziţie (judecată) pentru a constata consecinţele ce rezultă din ea.


Cauţiune

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. caution, lat. cautio)

1. sumă de bani sau obiecte prin care cineva garantează îndeplinirea unei obligaţii; garanţie.

2. sumă de bani depusă pentru lăsarea în libertate a unui infractor pe timpul procesului penal.

3. (var.) cauție.


Comisar

Parte de vorbire: s.m.
Origine: (fr. commissaire, rus. komissar)

1. persoană însărcinată cu funcții speciale și temporare.

2. persoană care verifică dacă un eveniment sportiv se desfăsoară conform regulamentului.

3. ofiţer de poliţie, şef al unui comisariat sau al unui birou de poliţie.

4. delegat, împuternicit (într-o funcţie, într-un rang).

5. reprezentant diplomatic cu rang de ambasator.

6. membru al unei comisii internaţionale cu caracter tehnic.

7. (în fosta U.R.S.S., până în 1946) persoană împuternicită de guvern cu îndeplinirea unei munci politice; membru al guvernului.

8. comandant al unui comisariat militar.

9. ~ de bord = responsabil, la bordul unui pachebot, de servicii pentru pasageri, de realimentare etc.


Compensatoriu, -ie

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. compensatoire)

1. compensator.

2. (jur.) care duce la repararea unei pagube.

3. daune ~ii = sumă de bani care se plăteşte de către debitor creditorului pentru a-i acoperi pagubele rezultate din neîndeplinirea unei obligaţii.


Condiţional, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. conditionnel)

1. supus unor condiţii; care cuprinde o condiţie.

2. stimul ~ = stimul care declanşează un reflex condiţionat; propoziţie (şi s. f.) = propoziţie circumstanţială care exprimă o condiţie, o ipoteză de a cărei îndeplinire depinde realizarea acţiunii din regentă; conjuncţie = conjuncţie care introduce o propoziţie condiţională; mod ~ (şi s. n.) = mod al verbului care exprimă o acţiune a cărei realizare depinde de îndeplinirea unei condiţii.


Consens

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (lat., fr. consensus)

1. acordul tacit, sau fără opoziție categorică, pe un anumit subiect; acord între persoane, înţelegere deplină, identitate de opinii.

2. (fiziologie) interdependența mai multor organe în îndeplinirea funcțiilor vitale.

3. (antonime) dezacord, disensiune.