Dictionar

îndoicios, -oasă

Parte de vorbire:  adj. (rar)  
Etimologie: (îndoi + -cios)

1. care se îndoaie ușor; îndoios, mlădios.
2. care provoacă îndoială, care nu poate fi primit ca sigur; care pare puțin probabil; îndoielnic.
 

îndoielnic; nesigur

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT decipiens; fallax
2. FR décevant; douteux
3. EN deceiving; deceptive; doubtful
4. DE täuschend; trügerisch; zweifelhaft; betrügend
5. RU обмaнчивый; неуверенный; сомнительный
6. HU kétséges, kétes, bizonytalan
 

îndoios, -oasă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (îndoi + -os)

1. îndoielnic, nesigur, dubios, problematic.
2. care se îndoaie; mlădios.
3. (fig.) care nu se vede bine; neclar.
 

îndoitor, -oare

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (îndoi + -tor)

1. care dublează; (prin ext.) care înmulțește de un anumit număr de ori.
2. care împăturește în două; care împăturește de mai multe ori.
3. care curbează.
 

anteversie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. antéversion)

1. (med.) îndoire, întoarcere sau deplasare anterioară a unui organ; înclinarea înainte a axului vertical al unui organ.
2. ~ femurală = afecțiune în care colul femural se înclină înainte față de restul femurului.
3. ~ a uterului = înclinarea axei verticale a uterului, al cărui fund este înclinat înainte și colul uterin ridicat înapoi.
4. (var.) anteversiune.
5. (antonime) retroversie, retroversiune.
 

arca

Parte de vorbire:  vb. tr., refl.  
Etimologie: (fr. arquer)

1. a (se) arcui; a (se) îndoi, a lua formă de arc.
2. (antonim) a (se) redresa.
 

autentic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. authentique, lat. authenticus)

1. a cărui autoritate sau realitate nu poate fi pusă la îndoială; recunoscut ca propriu unui autor, unei epoci; real, veridic; original; necontrafăcut.
2. (despre acte) întocmit cu toate formele legale.
 

bască

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. /beret/ basque)

1. beretă cu marginile îndoite înăuntru.
 

big

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Biga)

1. linie de îndoire executată prin presare pe suprafața unui carton.
 

buldozer

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl., fr., rus. bulldozer)

1. mașină rutieră (pe șenile) cu o lamă în față, pentru săparea, deplasarea și nivelarea pământului și la deszăpezit.
2. presă orizontală de matrițat și îndoit (la cald).