Dictionar

Rezultate secundare (îndoielnic,):

îndoielnic; nesigur

Parte de vorbire: Traducere
Origine:

1. LAT decipiens; fallax

2. FR décevant; douteux

3. EN deceiving; deceptive; doubtful

4. DE täuschend; trügerisch; zweifelhaft; betrügend

5. RU обмaнчивый; неуверенный; сомнительный

6. HU kétséges, kétes, bizonytalan


Cazuistică

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. casuistique)

1. parte a moralei stoice, talmudice, scolastice şi iezuite care încerca rezolve cazurile de conştiinţă, dându-le interpretări meşteşugite.

2. (peior.) justificare a unor practici imorale prin subtilităţi logice; (prin ext.) ingeniozitate, abilitate (în argumentarea unor teze îndoielnice).

3. sistem de investigaţii, analize şi practici având la bază cazuri particulare, individuale.

4. (med.) ansamblu de cazuri de boală de un anumit profil, studiate şi tratate.


Cert, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (it. certo, lat. certus)

1. sigur, neîndoielnic, neîndoios.


Discutabil, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. discutable)

1. care se (mai) poate discuta.

2. contestabil, îndoielnic.


Discutabilitate

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (discutabil + -itate, fr. discutabilité)

1. faptul de a fi discutabil, de a fi subiect de dezbatere.

2. caracter contestabil al unei probleme.

3. caracter îndoielnic.


Dubios, -oasă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (lat. dubiosus)

1. suspect; îndoielnic, nesigur.


Echivoc, -ă

Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (fr. équivoque, lat. aequivocus)

1. adj. care poate fi interpretat în mai multe feluri; neprecis, neclar, confuz.

2. cu două sau mai multe înţelesuri.

3. (despre atitudine, purtare etc.) îndoielnic, ambiguu, suspect.

4. s.n. cuvânt, propoziție cu dublu sens, dintre care unul este adesea obscen, grosolan.

5. ambiguitate.

6. (telec.) măsură a efectului perturbațiilor asupra comunicațiilor prin canale, reprezentând cantitatea de informație care rămâne netransmisă.