Dictionar

îndreptat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (v. îndrepta)

1. corectat, rectificat.
2. (despre obiecte strâmbe, deformate) readus la forma, la starea normală, dreaptă.
3. (rar) drept, cinstit, corect.
 

îndreptător, -oare

Parte de vorbire:  adj., s.m.f., s.n. (înv.)  
Etimologie: (îndrepta + -ător)

1. (persoană) care îndrumă, îndreaptă; călăuzitor.
2. s.m.f. conducător.
3. s.m.f. persoană însărcinată cu citirea și cu marcarea pe o corectură a greșelilor față de textul original, în vederea înlăturării lor în tipografie; corector.
4. s.n. rindea (mare).
5. s.n. semn care indică o direcție.
6. (var.) (înv.) îndereptător, (înv.) îndireptător.
 

actinotropism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. actinotropisme)

1. îndreptare a plantelor către radiațiile de lumină.
2. mișcare de curbură sub influența unor radiații unilaterale de lumină.
 

ad hominem

Parte de vorbire:  loc. adj. și adv.  
Etimologie: (lat. ad hominem, la om)

1. argument ~ = argument îndreptat contra persoanei înseși de către adversarul său.
 

adresa

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. adresser)

1. tr. a trimite direct o scrisoare, o cerere.
2. a scrie adresa (pe o cerere, pe o scrisoare).
3. refl. a-și îndrepta cuvântul către cineva; a face apel la.
 

aide-memoire

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. aide-mémoire)

1. îndreptar cuprinzând esențialul cunoștințelor unui domeniu, care trebuie memorate.
2. notă înmânată personal de un agent diplomatic celeilalte părți.
 

alinia

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (după fr. aligner)

1. tr., refl. a (se) așeza în linie dreaptă.
2. tr. a îndrepta traseul unei străzi.
3. refl. (despre țări) a se asocia într-o grupare pe baza unui tratat.
 

amendabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. amendable)

1. (mai ales despre legi) care poate fi amendat, care se poate îndrepta, căruia i se pot aduce îmbunătățiri.