Parte de vorbire: s.m.f.
Origine: (fr. divulgateur, lat. divulgator)
1. cel care divulgă, care face public.
2. persoană care dezvăluie un secret, care comunică informații persoanelor neîndreptățite să le cunoască.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. juste)
1. (şi adv.) drept, adevărat, echitabil.
2. îndreptăţit, întemeiat, legitim.
3. (despre oameni) care procedează şi judecă drept.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. légitime, lat. legitimus)
1. întemeiat pe lege, care se justifică prin lege; legal.
2. ~ă apărare = situaţie în care se comite un act de violenţă justificat legal, ca un act de apărare împotriva unei agresiuni imediate şi injuste.
3. just, drept; justificat, îndreptăţit.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. partage)
1. împărţire a unei moşteniri între persoanele îndreptăţite s-o stăpânească, făcută de o instanţă judecătorească sau de succesori între ei.
2. împărţeală.
3. folosirea aceluiaşi canal de frecvenţe de emisiuni de către mai multe staţii de radioemisiune.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. pyrrhonisme, cf. Pyrrhon, filozof grec din antichitate)
1. doctrina filozofului Pyrrhon, care susţinea că nici o afirmaţie nu poate fi socotită mai îndreptăţită decât alta, lucrurile fiind incognoscibile; scepticism filozofic.
2. (prin ext.) scepticism radical.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (după fr. reconnaître)
1. tr. a identifica un lucru, o persoană etc. cunoscute mai înainte.
2. a admite ca bun, ca adevărat; a mărturisi.
3. (jur.) a considera și a arăta că (un guvern, un stat) este îndreptățit să-și exercite puterea, să existe.
4. (mil.) a cerceta terenul pe unde urmează să meargă o unitate.
5. a se arăta recunoscător.
6. refl. a-și descoperi în altul trăsăturile caracteristice.