Dictionar

Rezultate principale (îndrăzneală;):

îndrăzneală

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (îndrăzni + -eală)

1. atitudine sau purtare îndrăzneață; caracter îndrăzneț; curaj, cutezanță, îndrăznire.

2. faptă curajoasă sau îndrăzneață; insolență, nerușinare, obrăznicie.

3. (înv.) trecere pe lângă cineva.

4. (loc. adv.) cu ~ = cu curaj; cu obrăznicie; pe față, deschis.

5. (expr.) a(-și) lua ~a = a îndrăzni.


Rezultate secundare (îndrăzneală;):

Aplomb

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. aplomb)

1. îndrăzneală, siguranţă în felul de a se comporta, de a vorbi.

2. direcţie verticală, verticalitate.

3. poziţie şi direcţie a picioarelor unui animal în raport cu pământul şi cu planul median al corpului.


Curaj

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. courage)

1. îndrăzneală, bărbăţie, vitejie, tărie de caracter.


Dezinvoltură

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. désinvolture)

1. atitudine, comportare firească, degajată; spontaneitate.

2. (peior.) îndrăzneală, lipsă de jenă.


Intrepiditate

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. intrépidité)

1. însușirea celui intrepid; fermitate de neclintit în caz de primejdie; curaj, îndrăzneală; tenacitate.

2. (var.) (înv.) întrepiditate.


Temeritate

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. témérité, lat. temeritas)

1. îndrăzneală excesivă și nesăbuită, cutezanţă.

2. manifestare de om temerar; act de curaj.

3. (arte) efect, act riscant capabil șocheze, dea naștere la critici.


Timid, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. timide, lat. timidus)

1. adj., s. m. f. (om) lipsit de îndrăzneală, de încredere în sine; sfios, ruşinos.

2. adj. (fig.) modest (2).

3. (adv.) cu timiditate.