Parte de vorbire: s.f.
Origine: (îneca + -ăciune)
1. acțiunea de a (se) îneca; (rar) înec.
2. greutate de a respira, sufocare; stare de sufocare.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. ammoniac)
1. gaz incolor, sufocant, cu miros înţepător, înecăcios, combinaţie a hidrogenului cu azotul.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. calvinisme)
1. cult religios protestant care suprimă complet ceremoniile şi reduce sfintele taine la botez şi cuminecătură.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. cétène)
1. gaz cu miros înecăcios obţinut prin piroliza acetonei.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. eucharistie, gr. eujharistia)
1. împărtăşanie, cuminecătură.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. phagophobie)
1. teamă patologică de a ingera alimente, de a se îneca în timpul deglutiţiei.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (lat. inundare, fr. inonder)
1. (despre ape) a îneca (terenuri etc.) prin revărsare, în urma căderilor abundente de ploi etc.
2. (fig.) a umple în întregime; a invada.