Dictionar

înfrumuseța

Parte de vorbire:  vb. tr., refl.  
Etimologie: (în- + frumusețe)

1. a (se) face mai frumos; a (se) împodobi, a (se) înfrumoșa.
2. a da unei persoane sau unui lucru un aspect frumos (prin adăugarea unor detalii); a împodobi, a orna, a decora.
3. a face (o situație etc.) să apară sub un aspect mai frumos; a idealiza, a poetiza.
4. (rar) a atrage simpatia cuiva.
 

înfrumusețare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (vb. înfrumuseța)

1. împodobire.
2. transformare în mai frumos; înfrumusețat, înfrumușare.
3. (ccr.) podoabă.
4. (ccr.) frumusețe.
 

înfrumusețat

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (vb. înfrumuseța)

1. adj. care a devenit mai frumos; împodobit, ornat.
2. s.n. împodobire.
3. înfrumusețare.
 

înfrumusețător, -oare

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (înfrumuseța + -ător)

1. care înfrumusețează.
2. care împodobește.
3. (var.) înfrumsețător, înfrumusețitor.
 

agrementa

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. agrémenter)

1. a da culoare, a înfrumuseţa prin adăugarea unui accesoriu plăcut.
 

cizela

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. ciseler)

1. a lucra, a ciopli, a orna cu dalta.
2. (fig.) a şlefui; a înfrumuseţa (o operă, o scriere etc.).
 

COSMET-, COSMETO-

Parte de vorbire:  prefix  
Etimologie: (fr. cosmet/o/, cf. gr. kosmetos)

1. „ordine, înfrumuseţare; cosmetică”.
 

cosmetiza

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (engl. cosmetize)

1. a îngriji pielea, părul etc. cu cosmetice (I).
2. (fig.) a înfrumuseţa superficial, a masca.
 

decoraţie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. décoration, lat. decoratio)

1. distincţie conferită cuiva pentru o faptă eroică, pentru merite deosebite etc.; medalie, insignă.
2. arta şi tehnica executării decorurilor.
3. ornamentaţie.
4. totalitatea ornamentelor care servesc la înfrumuseţarea unui obiect.
 

estetician, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. esthéticien)

1. specialist în estetică, în teoria și principiile frumuseții.
2. persoană care oferă tratamente de înfrumusețare.