Rezultate secundare (înfuria,):
Parte de vorbire: adj.
Origine: (înfuria)
1. adus în stare de furie; cuprins de furie; furios, mânios.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. énerver)
1. a (se) înfuria, a (se) irita.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. monter)
1. tr. a așeza, a potrivi la locul lor (piesele unei mașini, ale unui aparat etc.); a îmbina, a asambla.
2. a fixa o piatră prețioasă într-o bijuterie.
3. a pune în scenă o piesă de teatru, un spectacol.
4. a pune la cale, a ațâța, a instiga.
5. refl. a se irita, a se înfuria.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (din rus., ucr. borșci)
1. zeamă acră preparată din tărâțe de grâu, de secară sau de sfeclă de zahăr fermentate în apă; p. ext. ciorbă preparată cu această zeamă.
2. expr. a-i sufla (cuiva) în ~ sau a sufla în ~ul cuiva = a se amesteca (neîntrebat) în treburile cuiva.
3. (fam.) a mânca ~ = a minți.
4. a-i da (cuiva) ~ul = a-i țâșni cuiva sângele din nas.
5. a se face ~ = a se înfuria.
Parte de vorbire: vb. (pop.)
Origine: (bg. оцеря)
1. refl. a se mânia, a se înfuria, a se burzului; a se răsti la cineva.
2. a face grimase, a se încrunta, a se strâmba (din cauza unei băuturi sau mâncări acre sau neplăcute).
4. (var.) (înv.) a (se) oțeri, a (se) oțări, a (se) oțerî, a (se) oțăra.