Rezultate secundare (îngădui,):
Parte de vorbire: vb.
Origine: (lat. admittere, după fr. admettre)
1. a accepta, a lua drept bun.
3. a da curs favorabil (unei cereri).
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. concéder)
1. a admite, a recunoaşte; a îngădui, a încuviinţa; a acorda, a ceda un privilegiu, un drept.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. congédier)
1. a scoate, a îndepărta din serviciu, dintr-o funcţie etc.
2. a îngădui cuiva să se retragă; a pofti să plece.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. concessif, lat. concessivus)
1. care face concesii; îngăduitor.
2. complement circumstanţial ~ = complement care exprimă concesia sau faptul care ar fi trebuit să împiedice realizarea unei acţiuni; propoziţie ~ă (şi s. f.) = propoziţie circumstanţială care corespunde unui complement circumstanţial concesiv; conjuncţie ~ă = conjuncţie care introduce o propoziţie concesivă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. exogamie)
1. obicei în cadrul ginţii matriarhale de a nu îngădui căsătoria decât cu indivizi aparţinând altui trib sau clan.
2. (biol.) împerechere de indivizi neînrudiţi.
3. fuzionare a gameţilor în afara organismului.
Parte de vorbire: s.
Origine: (familiar + -ism)
1. îngăduinţă, familiaritate rău înţeleasă, prietenie neprincipială între membrii aceluiaşi colectiv.