Dictionar

înlocuitor, -oare

Parte de vorbire:  I. adj.; II. s.m.f., s.n.  
Etimologie: (înlocui + -tor)

1. I. care înlocuiește, care ține locul, care se substituie.
2. II. persoană sau produs, material etc. care înlocuiește sau cu care poate fi înlocuit cineva sau ceva.
 

adverbial, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. adverbial, lat. adverbialis)

1. (despre cuvinte, construcții gramaticale) cu valoare de adverb.
2. (gramatică) locuțiune ~ă = grup de cuvinte, fixat prin utilizare, care poate fi înlocuit cu un adverb într-o propoziție pentru a forma o nouă propoziție (corectă din punct de vedere gramatical); (abreviere) loc. adv.
 

amovibil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. amovible)

1. (despre funcționari) care poate fi revocat, înlocuit, mutat.
2. (despre piese, organe de mașină etc.) mobil.
 

anantapodoton

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. anantapodotone)

1. anacolut în care din două elemente corelative ale unei expresii alternative lipsește unul sau este înlocuit.
 

baritină

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. barytine)

1. (chimie) sulfat natural de bariu (BaSO4), folosit ca înlocuitor al lichidului de sondă, la fabricarea vopselelor, ca material de umplutură în industria hârtiei și a cauciucului et cetera; barită.
 

bemberg

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. bemberg)

1. fir de mătase artificială obținut prin extruderea soluției de celuloză.
2. țesătură realizată din acest fir, un înlocuitor mai puțin costisitor și versatil pentru mătasea naturală.
3. țesătură imprimată, pentru lenjerie.
 

beșamel

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. béchamel, cf. Louis de Béchameil (1630–1703) - finanțator francez și patron al artelor)

1. (artă culinară) sos alb preparat cu unt, făină, lapte, smântână și ierburi.
2. ~ gras = sos ~ în care laptele este înlocuit cu bulion alb și unde se adaugă uneori grăsime și diverse legume.