Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. immatriculer, lat. immatriculare)
1. a înscrie într-o matriculă.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (înmatricula + -bil)
1. care se poate înmatricula.
2. (despre copii) care poate fi înscris la școală.
3. (despre vehicule) care poate primi număr de înmatriculare, care poate fi înscris în circulație.
4. (antonim) neînmatriculabil.
Parte de vorbire: s.
Origine: (re1- + înmatricula)
1. (despre un elev, un student) a (se) reînscrie în matricola şcolară după ce a fost exmatriculat.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (inscripţie + -ona)
1. a înregistra, a înscrie; a înmatricula.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (după fr. /s’/inscrire)
1. tr. a consemna în scris, a menționa într-o listă, într-un registru etc.
2. a~ în fals = a cere unei instanțe să constate că un act scris este fals; (p. ext.) a contesta, a demonstra un fals.
3. (fig.) a însemna, a consemna.
4. a construi o figură geometrică în perimetrul alteia.
5. (sport) a realiza un punct; a marca.
6. tr., refl. a (se) înregistra, a se înmatricula.
7. a intra, a primi într-o organizație, într-un partid etc.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (v. înscrie)
1. acțiunea de a (se) înscrie și rezultatul ei.
2. notare, trecere a unui nume într-un registru, într-o listă etc.; înregistrare, înmatriculare.
3. construirea unei figuri geometrice în interiorul altei figuri geometrice, astfel încât unele puncte ale periferiei celei dintâi să se găsească pe periferia celeilalte.
4. (expr.) ~ în fals = procedură prin care se cere unei instanțe judiciare să constate că un act (scris) este fals.
Parte de vorbire: vb. tr. (reg.)
Origine: (ger. assentieren)
1. a recruta, a încorpora.
2. (despre animale) a înmatricula pentru o eventuală rechiziție.
Parte de vorbire: s.f. (reg.)
Origine: (v. asenta)
1. recrutare.
2. (în special despre cai) înmatriculare pentru o eventuală rechiziție.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (înmatricula + -bil)
1. care se poate înmatricula.
2. (despre copii) care poate fi înscris la școală.
3. (despre vehicule) care poate primi număr de înmatriculare, care poate fi înscris în circulație.
4. (antonim) neînmatriculabil.