Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. animisme)
1. credinţă primitivă potrivit căreia obiectele şi fenomenele naturii ar fi însufleţite; spiritualizare, personificare a forţelor şi fenomenelor naturii.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. animiste)
1. I. referitor la animism, credința că orice lucru are un suflet.
2. care profesează animismul, este marcat de animism.
3. II. adept al animismului.
4. persoană care credea că obiectele și fenomenele naturii ar fi însuflețite.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (lat. natura, fr. nature)
1. universul în totalitatea sa.
2. lumea organică și anorganică; mediu înconjurător.
3. științele ~ii = științele naturale; ~ moartă = pictură reprezentând lucruri neînsuflețite.
4. caracter, temperament; fire.
5. caracter specific al unui lucru sau al unui proces, calitate; fel de a fi.
6. de ~ să = capabil să..., apt să...
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. panpsychisme)
1. concepţie idealistă potrivit căreia toate elementele din natură ar fi însufleţite şi înzestrate cu psihic.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. poème, lat. poema, gr. poiema)
1. poezie epică de proporții ample, în care se povestesc fapte mărețe săvârșite de personaje însuflețite de sentimente nobile.
2. ~ în proză = operă literară în proză, care are ritm de poezie.
3. piesă muzicală instrumentală de construcție liberă, cu caracter liric sau narativ.
4. ~ simfonic = lucrare orchestrală amplă în formă liberă sau de sonată, rondo etc., cu un conținut programatic.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. prosopopée, lat. prospopeia)
1. figură retorică prin care autorul se adresează lucrurilor neînsufleţite, unui absent sau unui mort.