Parte de vorbire: I. adj., II. s.n.
Origine: (fr. additif, lat. additivus „care se adaugă la”)
1. I. care este adăugat, care se adaugă, care se adiționează, care completează.
2. (mat.) referitor la operația de adunare; care provine dintr-o adunare.
3. (fizică) (despre o proprietate, un efect) exprimat printr-o mărime fizică ale cărei valori se însumează algebric.
4. II. lucru adăugat, completare, supliment.
5. (industrie) constituent secundar, substanță care, adăugată unor produse, le ameliorează unele proprietăți.
6. (industria alimentară) produs destinat să modifice gustul sau parfumul, să prelungească conservarea.
7. (petrochimie) denumire generică pentru diferitele produse care sunt încorporate în benzină pentru a o face mai puțin detonantă; în uleiuri pentru a le îmbunătăți calitățile de lubrifiere, rezistența la oxidare, punctul de îngheț sau indicele de vâscozitate; în bitumuri pentru emulsionare.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. complément, lat. complementum)
1. complinire; ceea ce se adaugă la ceva pentru a-l întregi.
2. ~ul unui număr = număr care se obţine prin scăderea unui alt număr iniţial.
3. (mat.) unghi care, împreună cu un unghi dat, însumează 90º.
4. parte secundară a propoziţiei care determină un verb, un adjectiv sau adverb.
5. obiect.
6. alexină.