OK
X
însușietate
Parte de vorbire:
s.f. (învechit)
Etimologie: (însuși + -[e]tate)
1.
trăsătură
distinctivă;
însușire.
2.
fel
de
a
fi
sau
de
a
se
prezenta;
însușire.
abraziv, -ă
Parte de vorbire:
adj., s.n. (pl. -e), s.m. (pl. -i)
Etimologie: (fr. abrasif)
1.
(corp,
material
dur)
care
are
proprietatea
de
a
roade
prin
frecare.
2.
(material)
care,
sub
formă
de
granule,
are
însușirea
de
a
tăia
așchii
dintr-un
corp
metalic
sau
ceramic.
abrutiza
Parte de vorbire:
vb.
Etimologie: (după fr. abrutir)
1.
tr.,
refl.
a
face
să-şi
piardă,
a-şi
pierde
însuşirile
umane;
a
(se)
îndobitoci;
a
(se)
dezumaniza.
abstractizare
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (abstractiza)
1.
operaţie
a
gândirii
constând
în
a
degaja
din
mulţimea
însuşirilor
şi
legăturilor
fenomenelor
şi
obiectelor
pe
cele
fundamentale,
esenţiale,
generale;
abstracţie.
2.
trecere
de
la
concret
la
abstract.
3.
(antonim)
concretizare.
acceptabilitate
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. acceptabilité)
1.
faptul
de
a
fi
acceptat,
de
a
putea
fi
acceptat.
2.
mulțimea
de
condiții
care
fac
ceva
acceptabil.
3.
(lingvistică)
însuşirea
unui
enunţ
de
a
fi
acceptabil;
exigența
ca
o
propoziție
să
nu
fie
nici
agramaticală,
nici
asemantică.
4.
(antonim)
inacceptabilitate.
accesibilitate
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. accessibilité)
1.
calitatea
a
ceea
ce
este
accesibil;
însuşirea
de
a
fi
accesibil.
2.
faptul
de
a
fi
accesibil
persoanelor
cu
dizabilități.
3.
(economie)
posibilitate
materială
și
financiară
de
a
accesa
o
resursă,
bun
sau
serviciu.
4.
(antonime)
inaccesibilitate,
neaccesibilitate.
accident
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. accident, lat. accidens)
1.
s.
n.
eveniment
întâmplător
şi
neprevăzut,
cu
consecinţe
dăunătoare.
2.
ridicătură,
adâncitură
a
unui
teren.
3.
însuşire
a
unui
lucru,
fenomen
nelegată
de
esenţa
lui.
4.
~
fonetic
=
modificare
fonetică
întâmplătoare
(asimilaţia,
epenteza,
metateza).
5.
s.
m.
alteraţie.