Rezultate secundare (însuși,):
Parte de vorbire: s.f. (învechit)
Origine: (însuși + -[e]tate)
1. trăsătură distinctivă; însușire.
2. fel de a fi sau de a se prezenta; însușire.
Parte de vorbire: adj., s.n. (pl. -e), s.m. (pl. -i)
Origine: (fr. abrasif)
1. (corp, material dur) care are proprietatea de a roade prin frecare.
2. (material) care, sub formă de granule, are însușirea de a tăia așchii dintr-un corp metalic sau ceramic.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (după fr. abrutir)
1. tr., refl. a face să-şi piardă, a-şi pierde însuşirile umane; a (se) îndobitoci; a (se) dezumaniza.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (abstractiza)
1. operaţie a gândirii constând în a degaja din mulţimea însuşirilor şi legăturilor fenomenelor şi obiectelor pe cele fundamentale, esenţiale, generale; abstracţie.
2. trecere de la concret la abstract.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. acceptabilité)
1. faptul de a fi acceptat, de a putea fi acceptat.
2. mulțimea de condiții care fac ceva acceptabil.
3. (lingvistică) însuşirea unui enunţ de a fi acceptabil; exigența ca o propoziție să nu fie nici agramaticală, nici asemantică.
4. (antonim) inacceptabilitate.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. accessibilité)
1. calitatea a ceea ce este accesibil; însuşirea de a fi accesibil.
2. faptul de a fi accesibil persoanelor cu dizabilități.
3. (economie) posibilitate materială și financiară de a accesa o resursă, bun sau serviciu.
4. (antonime) inaccesibilitate, neaccesibilitate.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. accident, lat. accidens)
1. s. n. eveniment întâmplător şi neprevăzut, cu consecinţe dăunătoare.
2. ridicătură, adâncitură a unui teren.
3. însuşire a unui lucru, fenomen nelegată de esenţa lui.
4. ~ fonetic = modificare fonetică întâmplătoare (asimilaţia, epenteza, metateza).
5. s. m. alteraţie.