Dictionar

Rezultate principale (întrebuinţare):

întrebuințare

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (v. întrebuința)

1. acțiunea de a (se) întrebuința și rezultatul ei; folosință, utilizare, uz.


Rezultate secundare (întrebuinţare):

Abuz

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. abus, lat. abusus)

1. întrebuinţare fără măsură a unui lucru; exces.

2. încălcare a legalităţii; faptă ilegală.

3. utilizare greșită a unui drept, a unei prerogative, a unui privilegiu.

4. nedreptate introdusă și fixată prin cutumă.

5. (rar) eroare care constă din exagerarea unui fapt, a unei păreri etc.

6. ~ de drept = delict care constă în exercitarea unui drept cu nesocotirea scopului său social-economic.

7. ~ de încredere = infracţiune constând din înşelarea încrederii cuiva.

8. ~ de putere = infracţiune manifestată prin depăşirea atribuţiilor.

9. ~ul de active corporative = utilizarea activelor unei societăți comerciale în scopuri personale.

10. (loc. adv.) prin ~ = abuziv, exagerat.


Aeropiezoterapie

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. aéropiésothérapie)

1. (med.) metodă terapeutică bazată pe întrebuințarea aerului comprimat sau rarefiat.


Consumptibil, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (lat. consumptibilis, după fr. consomptible)

1. (jur.; despre bunuri) care este distrus, consumat de la prima întrebuinţare; care nu permite utilizarea repetată.


Deconserva

Parte de vorbire: vb.
Origine: (de1- + conserva)

1. a înlătura unsoarea de conservare de pe suprafaţa unui material, spre a-l face apt pentru întrebuinţare.


Destinatoriu, -ie

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. destinatoire, lat. destinatorius)

1. care fixează o destinaţie.

2. care atribuie întrebuințarea, folosirea unui lucru.


Destinaţie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. destination, lat. destinatio)

1. întrebuinţare dinainte hotărâtă.

2. (inform.) dispozitiv sau program care primeşte informaţii.

3. loc, punct către care se îndreaptă cineva sau unde se trimite ceva.