Dictionar

abuziv, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. abusif, lat. abusivus)

1. care întrece măsura; exagerat, excesiv.
2. care constituie un abuz; arbitrar; ilegal.
3. care abuzează de puterea lor.
4. care este înșelător, specios.
5. (lingvistică) se spune despre un cuvânt folosit într-un mod impropriu.
6. părinte ~ = părinte care captează pentru sine și exclusiv afecțiunea copiilor săi (ex. mamă ~ă, tată ~).
 

adversar, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. adversaire, lat. adversarius)

1. persoană care luptă împotriva cuiva sau a ceva; rival.
2. (sport) partener de întrecere.
 

agonale

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. agonalia)

1. întreceri atletice la vechii greci.
2. serbări romane în cinstea zeului Ianus.
 

agonotesie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (gr. agonothesia)

1. conducere a întrecerilor atletice la vechii greci.
 

agonotet

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (gr. agonothetes)

1. personaj care prezida întrecerile atletice la greci.
 

alură

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. allure)

1. mod de deplasare a unui animal, vehicul.
2. fel de a merge; ținută, aspect; înfățișare.
3. fel de a acționa, de a se purta; ritm în care se desfășoară o întrecere sportivă.
4. poziția vântului față de o navă.
5. unghiul format de drumul urmat de o navă față de direcția vântului.