barieră

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. barrière)

1. loc de intrare într-un oraș unde, în trecut, se încasau taxele pe mărfurile aduse spre vânzare.
2. bară mobilă pentru a închide temporar trecerea peste o cale ferată sau șosea; (p. ext.) loc de întretăiere a unei căi ferate cu o șosea.
3. element constructiv sau dispozitiv pentru evitarea ori reglementarea schimbului de umiditate, căldură etc.
4. linie de plecare (la cursele de cai); start.
5. stare marcând limitele posibilităților fizice sau psihologice (ale unui sportiv).

cadran

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. cadran)

1. suprafață cu anumite diviziuni și cifre pe care se citește deplasarea unui ac indicator.
2. ~ solar = instrument pentru măsurarea timpului, constând dintr-un băț fixat pe o suprafață plană, a cărui umbră indică orele.
3. fiecare dintre cele patru unghiuri drepte formate prin întretăierea a două perpendiculare.
4. arc (sector) reprezentând un sfert de cerc.

incidență

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. incidence)

1. întretăiere a unui fascicul de radiații cu o suprafață.
2. punctul de ~ = punct în care un fascicul de radiații întâlnește o suprafață; unghi de ~ = unghi pe care îl face un asemenea fascicul cu perpendiculara în punctul de incidență; plan de ~ = planul determinat de fasciculul incident și normala în punctul de incidență.
3. situație a unei propoziții incidente.
4. (biol.) prezența unui caracter, normal sau patologic, într-o populație oarecare.
5. (med.) totalitatea cazurilor de îmbolnăvire provocată de o boală infecțioasă într-un interval de timp, raportată la populația totală.
6. (în radiologie) situație a corpului de iradiat (pentru diagnostic sau terapie) față de sursa de radiații.
7. (fig.) repercusiune, consecință.

intersecție

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. intersection, lat. intersectio)

1. încrucișare de drumuri publice; întretăiere.
2. (mat.) mulțimea punctelor comune a două linii, suprafețe, corpuri etc.
3. operație care asociază la două sau mai multe mulțimi date mulțimea elementelor comune tuturor mulțimilor date.

intricație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. intricatio, fr. intrication)

1. amestec, întretăiere; încrucișare întâmplătoare.

secțiune

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. section, lat. sectio)

1. faptul de a secționa; tăietură într-un corp, sistem tehnic etc.
2. curbă prin intersectarea unei suprafețe cu un plan.
3. suprafață din întretăierea dintre un plan și un sistem tehnic sau natural.
4. desen, forma și dimensiunile unei secțiuni printr-o construcție sau element de construcție, printr-o piesă, un corp etc.
5. (mat.) intersecție a două mulțimi.
6. (lingv.) locul de întâlnire al protezei cu apodoza într-o perioadă.