întâia
Parte de vorbire: vb. (înv.)
Etimologie: (din întâi)
Etimologie: (din întâi)
1. a avea sau a da cuiva întâietate, prioritate.
întâietate
Parte de vorbire: s.f.
Etimologie: (întâi + -ătate)
Etimologie: (întâi + -ătate)
1. însușirea de a fi primul; prioritate.
2. (expr.) a avea (sau a da) ~ = a avea (sau da) prioritate.
întâietor, -oare
Parte de vorbire: adj. (înv.)
Etimologie: (întâi + -[e]tor)
Etimologie: (întâi + -[e]tor)
1. care ocupă locul de frunte, locul întâi; dintâi.
2. (var.) întâitor.
primul; cel dintâi
Parte de vorbire: Traducere
Etimologie:
Etimologie:
1. LAT primus
2. FR premier
3. EN first
4. DE erster
5. RU первый
6. HU első
buclă
Parte de vorbire: s.
Etimologie: (fr. boucle)
Etimologie: (fr. boucle)
1. şuviţă de păr răsucită; cârlionţ, zuluf.
2. parte a ochiului unui fir în timpul tricotării.
3. curbă la racordarea aliniamentelor unei serpentine.
4. cotitură a unui curs de apă.
5. parte dintr-un cablu, dintr-o conductă etc. având forma unei porţiuni dintr-o curbă închisă.
6. (inform.) secvenţă din instrucţiunile unui program care se execută de mai multe ori până se satisfac anumite condiţii.
7. (cib.) suită de efecte în care ultimul corespunde celui dintâi.
calende
Parte de vorbire: s.
Etimologie: (lat. calendae)
Etimologie: (lat. calendae)
1. numele primei zi a lunii în calendarul roman; zi întâi.
2. (fig.) la ~le greceşti = niciodată.
cauliflor, -ă
Parte de vorbire: adj.
Etimologie: (fr. cauliflore)
Etimologie: (fr. cauliflore)
1. (bot.) care prezintă cauliflorie.
2. (despre flori) care sunt înserate direct pe tulpină sau pe ramuri.
3. (despre arbori) care mai întâi înflorește și apoi înfrunzește.
chiliarh
Parte de vorbire: s.m.
Etimologie: (fr. chiliarque)
Etimologie: (fr. chiliarque)
1. (în Grecia antică) comandant a o mie de militari.
2. (antic.) funcție militară și/sau administrativă, mai întâi în imperiul persan, apoi în imperiul lui Alexandru cel Mare și monarhiile elenistice.
concurenţă
Parte de vorbire: s.
Etimologie: (fr. concurrence)
Etimologie: (fr. concurrence)
1. rivalitate între industriaşi sau comercianţi pentru acapararea pieţei, pentru obţinerea unor profituri cât mai mari etc.
2. întrecere, luptă pentru întâietate.
3. (biol.) relaţie interspecifică antagonistă în care două specii animale sau vegetale „luptă” pentru aceleaşi resurse de mediu.
4. (mat.) proprietate a două ori mai multe drepte sau curbe de a avea un punct comun.
5. punct de ~ = punct de intersecţie a dreptelor concurente.
conubiu
Parte de vorbire: s.n.
Etimologie: (lat. conubium „căsătorie”)
Etimologie: (lat. conubium „căsătorie”)
1. (livr.) uniune de două persoane, de obicei, care creează o legătură de familie și atrage după sine drepturi și responsabilități legale, sociale și/sau religioase; căsătorie.
2. (bot.) introducere a vlăstarului unei plante într-o altă plantă, de obicei de specie inferioară, pentru ca aceasta să producă floarea și rodul celei dintâi; altoire.