antecedent, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.n.  
Etimologie: (fr. antécédent, lat. antecedens)

1. I. care precede (cel mai adesea imediat) în timp; care este anterior.
2. (vorbind de un curs de apă) care prezintă un fenomen de antecedență.
3. (despre o vale) care s-a stabilit înaintea unei deformări tectonice.
4. II. faptă, întâmplare anterioară unui fapt, unei stări actuale.
5. ~ penal = fapt penal privind trecutul unui inculpat.
6. (logică) primul termen al unei judecăţi ipotetice; tot ceea ce poate constitui premisa unei demonstraţii.
7. prima secţiune a unei unităţi melodice structurată binar.
8. (muzică) prima expunere tematică într-o lucrare elaborată prin tehnica contrapunctului.
9. (antonime) posterior, subsecvent, ulterior.

arbitrar, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. arbitraire, lat. arbitrarius)

1. adj. (făcut) după bunul plac, abuziv, samavolnic.
2. (făcut) la întâmplare.
3. s. n. faptă, acţiune, situaţie arbitrară (I).

caz

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. casus, fr. cas)

1. împrejurare, situaţie, circumstanţă.
2. ~ de conştiinţă = împrejurare în care cineva este silit să procedeze altfel decât îi dictează conştiinţa.
3. a face ~ de ceva = a considera ceva (exagerând) foarte important; a face ~ de cineva = a exagera calităţile, meritele cuiva.
4. întâmplare, eveniment, accident (petrecut pe neprevăzute).
5. (med.) individ care reprezintă o situaţie exemplară.
6. fiecare dintre formele flexionare prin care se exprimă diferitele funcţii sintactice ale substantivului, adjectivului, articolului, pronumelui şi numeralului.

chestiune

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. question, lat. quaestio)

1. problemă care constituie obiectul unei preocupări, al unei discuţii etc.
2. întrebare (pusă unui elev, unui candidat etc.).
3. (fam.) întâmplare, fapt, lucru.

contingenţă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. contingence, lat. contingentia)

1. însuşirea de a fi contingent (1); relaţie între fenomene, evenimente contingente; întâmplare.

deus ex machina

Parte de vorbire:  loc. s.n.  
Etimologie: (lat. deus ex machina, zeul din maşinărie)

1. expresie pentru rezolvarea neverosimilă a unor situaţii dificile.
2. întâmplare sau persoană apărută la momentul potrivit.