Dictionar

accident

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. accident, lat. accidens)

1. s. n. eveniment întâmplător și neprevăzut, cu consecințe dăunătoare.
2. ridicătură, adâncitură a unui teren.
3. însușire a unui lucru, fenomen nelegată de esența lui.
4. ~ fonetic = modificare fonetică întâmplătoare (asimilația, epenteza, metateza).
5. s. m. alterație.
 

aventură

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. aventure, it. aventura)

1. acțiune îndrăzneață, cu multe pericole.
2. legătură amoroasă întâmplătoare.
 

coincidență

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. coïncidence)

1. faptul de a coincide; potrivire (întâmplătoare) a două lucruri, evenimente etc.; echivalență, concordanță.
 

drift

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. drift)

1. aluviune glaciară; depozit barat prin retragerea unui ghețar.
2. (biol.) modificare întâmplătoare a frecvenței genelor unei populații mici sau experimentale.
 

fluctuație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. fluctuation, lat. fluctuatio)

1. abatere foarte mică, întâmplătoare și temporară, față de o anumită stare, de un anumit reper.
2. fluctuare; oscilație, schimbare.
 

intricație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. intricatio, fr. intrication)

1. amestec, întretăiere; încrucișare întâmplătoare.