Rezultate secundare (învinui,):
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. accusare)
1. a învinui, a învinovăţi; a incrimina.
2. (jur.) a imputa cuiva un delict, o crimă.
3. a arăta, a vădi, a dovedi; a manifesta.
Parte de vorbire: adj., s.m.f.
Origine: (acuza)
1. (persoană) care face obiectul unei acuzații, care este inculpată; învinuit, învinovățit, pârât.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (it. accusa)
1. faptul prin care se atribuie cuiva o culpă; învinuire, acuzare.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. auto-accusation)
1. faptul de a se autoacuza; acuzare de către sine însuși; autoacuzare.
2. formă de delir în care bolnavul se învinuieşte de fapte imaginare sau reale, a căror importanță o amplifică.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. contré-accusation)
1. învinuire adusă de acuzat acuzatorului.
Parte de vorbire: s.
Origine: (după it. contraddittorietà)
1. principiu fundamental în dreptul civil, constând în obligaţia de a se face cunoscut părţilor învinuirile formulate împotriva lor şi totodată dreptul acestora de a discuta în contradictoriu.