Rezultate secundare (învinuit,):
Parte de vorbire: adj., s.m.f.
Origine: (acuza)
1. (persoană) care face obiectul unei acuzații, care este inculpată; învinuit, învinovățit, pârât.
Parte de vorbire: s.f. (înv.)
Origine: (fr. conviction, lat. convictio)
1. efect pe care o dovadă evidentă o produce în minte, certitudinea pe care o are cineva despre adevărul unui fapt, al unui principiu; convingere.
2. (justiție) piesă de ~ = obiect depus în instanță pentru a fi prezentat împotriva învinuitului.
3. ~ intimă = (justiție) metodă de judecată care ține cont de toate elementele, inclusiv cele subiective, pe lângă probele materiale; (prin ext.) certitudine care nu este neapărat confirmată de fapte.
4. (var.) convicție.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. invulnérable, lat. invulnerabilis)
2. care nu poate fi atacat, învinuit în nici un fel.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (culpabiliza)
1. care a fost considerat vinovat; învinovățit, învinuit.