acord

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. accord, it. accordo)

1. comunitate de vederi; consens, asentiment; acceptare.
2. a cădea de ~ = a se învoi; de comun ~ = a) în perfectă înțelegere; b) în unanimitate.
3. înțelegere privitoare la relațiile de colaborare și de cooperare între state, partide politice, organizații.
4. formă de retribuție a muncii prestate.
5. ~ global = formă de organizare și de retribuire a muncii prin care se leagă mărimea veniturilor personale cu cantitatea, calitatea și importanța muncii prestate.
6. concordanță în număr, gen, caz, persoană între care există raporturi sintactice.
7. (fiz.) egalitate a frecvențelor de oscilație a două sau mai multe aparate, sisteme etc.; sintonie.
8. (muz.) reunire a cel puțin trei sunete, formând o armonie; disciplină care studiază legile de bază ale suprapunerii sunetelor muzicale.

corsar

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. corsaro, fr. corsaire)

1. navă particulară înarmată, care, cu învoirea guvernului său, ataca navele inamice; comandant al unei astfel de nave; (p. ext.) pirat.

exeat

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. exeat, să iasă)

1. învoire dată de un episcop catolic unui preot de a ieși din dieceza sa.
2. (fam.) învoire dată cuiva de a pleca; concediere.

pact

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. pacte, lat. pactum)

1. tratat, acord, convenție între mai multe state, prin care se stabilesc anumite drepturi și obligații reciproce.
2. învoială, înțelegere.

pactiza

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. pactiser)

1. a încheia un pact cu cineva; a se înțelege, a cădea la învoială; a face cauză comună cu un adversar.

permis

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. permis)

1. autorizație oficială scrisă, în virtutea căreia cineva poate exercita o profesiune, o anumită activitate, poate beneficia de anumite drepturi etc.
2. autorizație oficială scrisă eliberată de administrație; permisiune scrisă.
3. (rar) învoire, permisie.