înșelătorie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (înșelător + -ie)

1. atitudine, purtare, faptă a celui care înșală; inducere în eroare; (prin ext.) escrocherie.

carotă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. carotte, lat. carota, gr. karoton, morcov)

1. varietate de morcovi timpurii, cu rădăcini scurte.
2. probă cilindrică de material extrasă din teren pentru a determina structura şi caracteristicile straturilor.
3. probă luată din betonul de fundaţie al unei şosele pentru stabilirea proprietăţilor fizico-mecanice.
4. (fig.) înşelătorie, şarlatanie.
5. (fam.) stratagemă la biliard, prin care i se lasă adversarului o lovitură grea.

escrocherie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. escroquerie)

1. înşelătorie, pungăşie, şarlatanie.
2. înşelăciune, fraudă.

fumisterie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (it. fumisteria, fr. fumisterie)

1. acțiune lipsită de seriozitate; glumă proastă; șarlatanie, mistificare, înșelătorie.

impostură

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. imposture, lat. impostura)

1. acţiune, faptă de impostor; înşelătorie.

mistificație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. mystification)

1. acțiunea de a mistifica și rezultatul ei; mistificare.
2. acțiunea de a înșela, de a păcăli pe cineva; înșelare, înșelătorie.
3. (prin ext.) falsificare a adevărului; denaturarea, înfrumusețarea realității.
4. (var.) mistificațiune.

scamatorie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (scamotor + -ie)

1. faptă, acţiune care pare la prima vedere miraculoasă, dar care se bazează pe dibăcia şi pe iuţeala gesturilor cu care este făcută; arta de a face astfel de fapte: prestidigitate.
2. (fig.) înşelătorie, potlogărie.