înțelepție
Parte de vorbire: s.f. (învechit)
Etimologie: (înțelept + -ie)
Etimologie: (înțelept + -ie)
1. capacitate superioară de înțelegere și de judecare a lucrurilor; înțelepciune.
2. cumpătare, prudență, moderație determinată de experiență; înțelepciune.
3. (concret.) spirit de prevedere; înțelepciune.
4. (antonime) (înv.) neînțelepciune, (înv.) neînțelepție.